Suspectul de pedofilie, reţinut. Este poliţist la Brigada Rutieră!
Pedofilul care a agresat, vineri dimineață, doi copii în lift, într-un bloc din București a fost prins de polițiști. Bărbatul, care lucrează ca agent de Poliţie în cadrul Brigăzii Rutiere, și-a recunoscut faptele, potrivit Digi24.
Potrivit unor informații Digi24, pedofilul este agent la Poliția Rutieră, unde lucrează din 2010, este căsătorit şi are doi copii. Bărbatul a fost audiat toată noaptea și și-a recunoscut fapta. El ar fi, de asemenea, autorul unor fapte de pedofilie, din 2015. Nașa copiiilor agresați, prezentă la Poliția Capitalei a declarat: „Am văzut la TV cazul din 2015, cred că atunci nu a fost mediatizat atât și de asta nu a fost căutat. Nu mă așteptam să fie agent de poliție și cred că ar trebui să primească o pedeapsă mult mai mare”.
În acest moment sunt așteptați la sediul Poliției Capitalei părinții copiiilor pentru a fi audiați.
Evaluarea psihologică se face la fiecare 3 ani în cadrul Poliției, iar pentru cei care conduc autovehicule, evaluarea se face anual. „Nu cred că i-a ajutat informatia publică (n.r. la prinderea suspectului), ci probele indirecte de pe camerele de supraveghere, există o evidență a populației și e ușor să compari figurile din poze. Faptul că a fost prins pentru o faptă care a fost înregistrată și pe care a făcut-o nu îl decade din dreptul de a fi reprezentat de un avocat, cu alte cuvinte, la momentul de față, acest ins are prezumția de nevinovăție. Faptul că a fost înregistrat nu înseamnă că a fost condamnat de o instanță”, afirmă Gabriel Diaconu, medic psihiatru, pentru sursa citată. „Cel mai probabil, procuratura va înainta către o instanță cererea ca acest om să fie expertizat, el are libertatea să refuze expertiza, dar asta l-ar incrima mai mult. Dacă această expertiză se va face, trebuie verificat dacă avea discernământ întâi”, adaugă Gabriel Diaconu, pentru aceeaşi sursă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.