112

Studentă la BRAȘOV, înecată în mare la Vama Veche

 

La doar 19 ani, Andra Elena Mîrza, studentă a Universității Transilvania, a murit pe un pat de spital la câteva zile după ce a fost scoasă inconștientă din mare, la Vama Veche.

Andra Elena, născută în Ploiești, era studentă la Facultatea de Litere, poeziile sale fiind publicate în mai multe reviste de profil, inclusiv „Luceafărul”. A scris și un volum de poezie intitulat „Spre Nord”.

Tânăra era nepoata jurnalistului și scriitorului Viorel Ilișoi: „Andra Elena Mîrza (1 martie 2000 – 9 august 2019). Fata genială a fratelui meu mai mic. Scria poezii. A apucat să publice o carte. Acum tace. S-a înecat în mare. Era plină de viață, a avut Dumnezeu de unde să ia. A luat și din noi”, a scris unchiul fetei pe pagina sa de Facebook.

Moartea ei a scos la iveală și o coincidență stranie.

„Marea a mai răpit un poet: nepoata mea Andra Elena Mîrza. A publicat volumul Spre Nord. O recitim. O plângem. Avea 19 ani”, a mai notat el. 

Tot Viorel Ilișoi scria în urmă cu doi ani despre poetul Mircea Țugulea care își pierduse viața în mare, în dreptul plajei din Constanța: „A murit Mircea Țugulea. Ne-am văzut ultima oară în mai, când mi-a prezentat cartea la Constanța. Plănuiam o lectură publică în doi, pe la sfârșitul lui septembrie, la malul mării. Marea a fost împotrivă: ni l-a luat. Dumnezeu a fost astăzi nedrept. Poate va fi mai drept cu posteritatea lui Mircea. Dormi în liniște și neliniștește-ne, prietene!”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button