112

Speriată că i-a fost furat autoturismul, a pus Poliția pe urmele… fiului ei

 

O femeie în vârstă de 39 de ani a pus Poliția pe urmele fiului ei, fără să știe. Harghiteanca a sesizat Poliția Municipiului Miercurea-Ciuc cu privire la faptul că, în perioada 4 – 6 august, persoane necunoscute i-au furat autoturismul, dintr-o parcare aflată în apropierea locuinței sale.

Sesizarea a fost făcută duminică, iar ieri, polițiștii au reușit să-l identifice pe suspect, fiind vorba chiar despre fiul în vârstă de 20 de ani al reclamantei.

„Imediat după sesizare poliţiştii au demarat activităţi specifice de cercetare şi investigaţie al căror prim rezultat a fost, în aceeaşi zi, recuperarea autoturismului în cauză, acesta fiind descoperit pe raza comunei Leliceni, avariat şi abandonat într-un şanţ.
Prin continuarea cercetărilor poliţiştii au obţinut date şi indicii cu valoare operativă, în baza cărora au stabilit că suspectul comiterii faptei este fiul părţii vătămate, N.Z. de 20 de ani, din municipiul Miercurea-Ciuc”, a explicat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Harghita, Filip Gheorghe.

El a precizat că cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare