112

Șoferul din Brașov care a provocat incendiul de pe Calea București a fost arestat

Șoferul din Brașov care a provocat incendiul de pe Calea București a fost reținut de polițiști, apoi arestat preventiv.

„Urmare a comunicatului din data de 16 februarie a.c., privind accidentul de circulație, produs pe Calea București, din municipiul Brașov, revenim cu detalii și precizăm că bărbatul, de 29 de ani, din aceeași localitate, în baza probatoriului administrat de polițisti, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă al I.P.J. BRAȘOV, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și furt în scop de folosință”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


De asemenea, în cursul zilei de astăzi, 17 februarie, brașoveanul a fost prezentat de procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunerea corespunzătoare, iar instanța, după audieri, a emis mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând a fi dispuse măsurile legale la finalizarea acestora.

Vezi și: Update. Urmărire în trafic urmată de incendiu, în Brașov!

Update. ISU Brașov, despre incendiul de pe Calea București. Autoturism făcut scrum

Incendiu, azi-noapte, pe Calea București


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button