VIDEO. Șoferul care a agresat un vârstnic în traficul din Brașov a fost reținut, în baza filmulețului făcut public de un martor / Dosar penal
Șoferul care a agresat un vârstnic, în urma unei tamponări în traficul din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore, în baza filmulețului făcut public de un martor. Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal, în care a fost dispusă măsura reținerii unui bărbat, după ce ar fi agresat fizic o persoană implicată într-un accident rutier soldat cu avarii.
În urma cercetărilor efectuate, au fost identificate toate persoanele implicate în eveniment, fiind stabilită, totodată, starea de fapt. Astfel, la data de 20 octombrie a.c., pe Calea București, din municipiul Brașov, în urma unui incident rutier soldat cu pagube materiale, un tânăr de 21 de ani, din orașul Râșnov, care se afla într-un alt vehicul, neimplicat în incident, a coborât din acesta și l-a agresat fizic pe conducătorul auto considerat responsabil de producerea evenimentului.
Deși persoana vătămată, un bărbat de 65 de ani, din municipiul Bistrița, nu a sesizat incidentul, agresiunea a fost surprinsă video de un martor, iar pe baza imaginilor polițiștii s-au autosesizat și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe».
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de persoana bănuită de comiterea faptei, în acceași zi a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Subliniem faptul că evenimentele rutiere soldate cu pagube materiale se soluționează exclusiv în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, în mod amiabil între conducătorii auto implicați sau la sediul unității de poliție.
Apelarea la orice formă de agresivitate în trafic este tratată cu maximă fermitate, iar manifestările violente atrag măsuri imediate de pedepsire, potrivit Codului Penal”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea. Vezi și: VIDEO. Faptă violentă inexplicabilă, surprinsă în traficul din Brașov! Acuzații și la adresa Poliției…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

