112

Şoferiţă în vârstă de 25 de ani, moartă într-un accident provocat de un conducător auto drogat

 

O şoferiţă în vârstă de 25 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier provocat, aseară, de un conducător auto care s-ar fi aflat sub influenţa substanţelor interzise, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vrancea.

În urma accidentului, şoferul vinovat, un bărbat de 25 de ani, din Tecuci – judeţul Galaţi, a fost reţinut de poliţişti.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit următoarele: „La data de 13 septembrie a.c., ora 18.02, pe DN 2 E 85, la km 188+400 m în afara localității Garoafa, un bărbat, de 25 de ani, din municipiul Tecuci, județul Galati, a condus un autoturism din direcția Garoafa către Focșani, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 25 de ani, din municipiul Bacău, județul Bacău, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism”.

În urma accidentului, conducătoarea auto a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite (una grav, iar trei uşor).

Coliziunile au fost atât de puternice, încât mai multe fragmente de la cele trei autoturisme au produs avarii altor două autoturisme, care circulau pe direcția Garoafa-Focșani.

„Bărbatul în vârstă de 25 de ani a fost condus la spital, pentru recoltarea mostrelor biologice, în urma testării, rezultând că acesta ar fi consumat substanțe interzise”, au informat reprezentanţii IJP Vrancea.

În cursul zilei de astăzi acesta va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare