112

Șoferiță decedată după ce a pierdut controlul mașinii… Fiica ei a fost rănită

O șoferiță a decedat într-un accident produs astăzi, în județul Galați. Fiica ei a fost rănită. Aceasta din urmă a fost transportată la spital pe cale aeriană.


„La data de 10 iunie, la ora 10,56, Poliţia Galaţi a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DJ 240, în interiorul localităţii Negrileşti, din judeţul Galaţi, a avut loc un accident rutier. Din verificările preliminare efectuate la faţa locului, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit faptul că o femeie, din municipiul Focşani, judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 240, în interiorul comunei Negrileşti, având direcţia de deplasare dinspre localitatea Ţigăneşti către Ghidigeni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, precum şi din motive necunoscute la acest moment, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a rulat circa 200 de metri, după care a intrat în impact cu portiera lateral stânga faţă cu un stâlp de electricitate, aflat pe marginea străzii”, a informat IPJ Galaţi.

În urma impactului, femeia de 42 de ani a rămas încarcerată. Echipajele medicale au încercat să o resusciteze, însă nu a răspuns manevrelor. Pe bancheta din dreapta spate se afla fiica ei, de 14 ani, care a suferit răni ușoare.


Fata a fost preluată de elicopterul SMURD Galați și a fost transportată la Spitalul de Urgență pentru Copii, pentru investigații medicale de specialitate.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragicul accident.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button