112

Șoferiță băută, implicată într-un accident în municipiul Brașov

O șoferiță aflată sub influența alcoolului a fost implicată într-o tamponare, ieri dimineață, în municipiul Brașov.


„La data de 17 februarie a.c. polițiștii brașoveni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe str. Mihail Kogălniceanu, din municipiul Brașov, în care au fost implicate două vehicule. La fața locului polițiștii i-au identificat pe cei doi conducători auto și au stabilit că cele două vehicule au colizionat și au rezultat doar pagube materiale, ca urmare a nepăstrării unei distanțe de siguranță în mers. După testarea acestora din punct de vedere al consumului de alcool, s-a stabilit că unul dintre cei doi conducători auto, o femeie de 34 de ani, avea o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Față de rezultatul stabilit, s-a întocmit dosar penal și i s-au recoltat conducătoarei auto mostre biologice, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe»”,
a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Dosarul penal este instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button