Șofer trimis în judecată pentru tentativă de omor. Caz șocant!
Șofer trimis în judecată pentru tentativă de omor…
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă de omor.
În fapt, s-au reținut următoarele:
„În data de 24.01.2022, în jurul orei 15.00, pe fondul unor discuții contradictorii cu tatăl acestuia și cu intenția declarată de a se sinucide, inculpatul, în timp ce conducea un autoturism cu viteză excesivă și cu încălcarea normelor legale referitoare la depășirea altor autovehicule pe DN6, din direcția Caransebeș către Timișoara, la intrarea în sensul giratoriu pe autostrada A6 (unde viteza este limitată la 30 km/h, iar sensurile de mers sunt despărțite de linie dublă continuă), a intrat în coliziune cu partea din spate a unui alt autoturism, ce se deplasa în aceeași direcție și în care se aflau persoanele vătămate.
Astfel, în urma impactului dintre cele două autoturisme, autoturismul în care se aflau persoanele vătămate a fost proiectat peste scuarul sensului giratoriu menționat, s-a rostogolit în aer, timp în care una dintre persoanele vătămate a căzut din acesta, după care autoturismul, în cădere, a lovit balustrada despărțitoare din metal amplasată pe marginea drumului și apoi s-a oprit într-un canal betonat de colectare a apei spre stația de distribuție de carburanți OMV Petrom, în afara părții carosabile a sensului giratoriu.
În urma evenimentului rutier, persoanele vătămate au suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale, 30 de zile de îngrijiri medicale, respectiv 110 zile de îngrijiri medicale și viața pusă în primejdie pentru persoana vătămată care a căzut din autoturism”, a informat Parchetul.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.