112

Şofer internat la Braşov, cu fractură craniană, după un accident produs în judeţul Covasna

 

Un conducător auto în vârstă de 67 de ani a fost adus la Spitalul Clinic Judeţean Braşov, ieri, pentru investigaţii medicale, după un accident rutier pe care îl făcuse cu câteva ore mai înainte, strada Mihai Eminescu din staţiunea Covasna.

Poliţiştii au fost sesizaţi ieri dimineaţă, în jurul orelor 8.00, cu privire la producerea evenimentului rutier, iar când au ajuns la faţa locului au stabilit că bărbatul în vârstă de 67 de ani nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un stâlp de pe marginea drumului. Iniţial, părea că şoferul a scăpat teafăr, astfel că evenimentul rutier a fost soluţionat ca o simplă tamponare.

„Ulterior, în jurul orelor 13:30, persoana în cauză s-a deplasat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului județean Sf.Gheorghe, unde a fost diagnosticată cu fractură craniană, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean Brașov pentru investigații suplimentare”, se explică într-un comunicat remis de IJP Covasna.
Prin urmare, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare