112
Șofer fără permis, prins după ce a fost urmărit în trafic 70 de kilometri
Un şofer a fost urmărit de poliţişti 70 de kilometri, în două judeţe, ieri, după ce a refuzat să oprească la semnalul acestora, întrucât nu deținea permis de conducere.
Maşina a fost urmărită atât în judeţul Argeş, cât şi în Dâmboviţa, pe o distanţă de 70 de kilometri, fiind imobilizată în comuna Brăteşti, judeţul Dâmboviţa, unde a fost implicată într-un accident. Atât şoferul, cât şi un pasager din autoturism au fugit pe un câmp, dar au fost prinşi după aproximativ 2 kilometri.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Ștefănești – județul Argeș, a fost reținut pentru 24 de ore.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.