112

Șofer decedat în accident, pe autostradă

Un șofer a decedat în accident, în această seară, pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara spre Arad. Bărbatul conducea un autoturism înmatriculat în județul Timiș.

Șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare din cauza vitezei, potrivit unei martore. Bărbatul decedat în accident se afla singur în mașină.


„La sosirea echipajelor, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani, prezenta semne incompatibilie cu viața. Acesta a fost declarat decedat de către medicul echipajului SMURD TIM.
Pompierii arădeni au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, au precizat reprezentanții ISU Arad, citați de specialarad.ro.

Accidentul s-a produs pe la kilometrul 533. Ar fi fost implicat autoturismul victimei și un TIR.

Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare. Au mai fost mobilizate echipaje SMURD Timiş, Arad și SMURD Vinga.

Șoferul decedat în accident, proiectat în afara autoturismului

Victima a fost găsită în afara mașinii.
„În seara zilei de 27 septembrie, în jurul orei 20:15, pe Autostrada A1, calea 1, la km. 531, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.
Un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Timiș, a acroșat partea din spate a unui ansamblu rutier, intrând ulterior în coliziune cu parapetul lateral.
Victima a fost proiectată în afara autoturismului, personalul medical de la fața locului constatând decesul.
Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă”, au informat reprezentanții IPJ Arad.



Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] accident rutier cu victime a avut loc în Brașov, pe Bulevardul Alexandru Vlahuță (zona […]

Back to top button