Șofer de TIR, mort după ce a lovit două mașini parcate
Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj (jud. Timiș), soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj SMURD. De asemenea, au fost mobilizate două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, dintre care una cu medic.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate un autotren, în care se afla doar conducătorul auto, și două autoturisme parcate. În urma impactului violent, șoferul autotrenului a rămas încarcerat în cabina autovehiculului.
Echipajele de salvare au intervenit pentru extragerea victimei, însă, din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, care au deschis o anchetă în acest caz. Traficul rutier în zonă a fost temporar restricționat pe durata intervenției și a cercetărilor la fața locului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.








