Șofer beat criță, implicat într-un accident pe DN 11, în județul Brașov

Un șofer beat criță a fost implicat într-un accident, ieri, pe DN 11, în județul Brașov. Bărbatul, din localitatea brașoveană Codlea, este cercetat penal.
„La data de 25 aprilie ac. în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene Brașov au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 11 din județul Brașov.
Astfel, având în vedere sesizarea primită, la fața locului, polițiștii au identificat două autoturisme implicate și pe conducătorii acestora, ambii bărbați, cu vârste de 32, respectiv 45 de ani.
În urma verificărilor efectuate, a reieșit că
evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu avarierea celor două vehicule.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru șoferul de 45 de ani. În schimb, pentru cel de 32 de ani, din municipiul Codlea, testul a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare a acestui rezultat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Paschetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Poliția Brașov le amintește participanților la trafic că toleranța față de consumul alcoolului la volan este zero. Dincolo de pedepsele penale, comportamentul iresponsabil în trafic poate avea urmări dramatice.
În acest context, atrage atenția asupra prevederilor recente cunoscute ca „Legea Anastasia”, care înăspresc regimul sancționator pentru conducătorii auto care aleg să urce la volan sub influența alcoolului și provoacă accidente grave.
În acest caz legea prevede pedepse cu executare și interdicția suspendării executării pedepsei, ca răspuns la tragedii cauzate de inconștiență.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

