112

ȘOCANT. Tânără de 18 ani, aruncată de la etajul 3

  • smurdnoapte2.jpg

Un tânăr de 19 ani din Călan, judeţul Hunedoara, este acuzat că şi-a aruncat de la etajul 3 iubita, în timpul unui conflict iscat în locuința comună. Tânăra de 18 ani a supravieţuit, fiind transportată la spital.

Astăzi, în jurul orei 18.00, Poliţia Oraşului Călan a fost sesizată cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan între doi concubini, bărbatul şi-ar fi agresat fizic concubina, în vârstă de 18 ani, ulterior aruncând-o de la fereastra apartamentului, situat la etajul 3”, a transmis IPJ Hunedoara, potrivit news.ro.

Prezumtivul autor al faptei, în vârstă de 19 ani, din Călan, se află în momentul de faţă în custodia poliţiştilor, fiind audiat cu privire la împrejurările comiterii faptei, urmând a se lua masurile legale”, au mai precizat poliţiştii.

Cercetările au fost preluate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare