Șocant. O femeie grav bolnavă și-a incendiat casa și s-a sinucis
O femeie grav bolnavă și-a incendiat casa, apoi s-a sinucis. Din câte se pare, femeia avea cancer și suferea de depresie. Doborâtă de probleme, ea a decis să-și pună capăt zilelor. Nu înainte, însă, de a-și distruge bunurile. Femeia, de loc din județul Suceava, avea 41 de ani.
„În cursul serii de 25 octombrie, o femeie, de 41 de ani, din orașul Vicovu de Sus, bolnavă de cancer și suferind de depresie, și-a autoincendiat locuința și s-a sinucis prin spânzurare de o grindă din podul locuinței. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni cu intenție sau cu privire la deces”, a anunțat Poliția, conform stiripesurse.ro.
Pompierii militari de la Garda de intervenție Vicovu de Sus au pătruns în interiorul casei. Ei au localizat și au stins focul, care se manifesta cu degajări mari de fum. După ce au stins focul, pompierii au descoperit trupul femeii, în podul casei. Femeia era spânzurată.
Suceveanca era singură în locuință, soțul fiind plecat la muncă, potrivit monitorulsv.ro. Pe fondul depresiei, femeia și-a incendiat casa și s-a sinucis prin spânzurare. La întoarcerea de la serviciu, soțul ei a găsit casa în flăcări și a sunat la 112. El ar fi fost însoțit de fratele lui și de un alt bărbat.
Casa era încuiată și nu există suspiciuni că ar mai fi fost cineva în locuință. Asupra femeii ar fi fost găsită și bricheta cu care ar fi provocat incendiul. Focul a fost pus în mai multe puncte ale casei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.