112

Șocant! O brașoveancă a furat mașina unui livrator, sub amenințarea cuțitului (video)

O brașoveancă a furat mașina unui livrator, sub amenințarea cuțitului. Cazul șocant a avut loc în Cluj-Napoca. Femeia a urcat la volan, iar in momentul în care a fost surprinsă de curier, i-a spus că are nevoie de mașina lui pentru ca a ei s-a defectat, l-a amenintat cu un cuțit și a plecat.

„La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 13.05, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, pe Calea Turzii din municipiu, o femeie ar fi sustras un autovehicul lăsat neasigurat, utilizat de un bărbat în activităţi de livrare mâncare.

În timpul incidentului, femeia a manifestat un comportament agresiv faţă de proprietarul autovehiculului, pe care l-ar fi ameninţat cu un obiect tăietor-înţepător, înainte de a pleca cu acesta. Ca urmare a sesizării, mai multe echipaje din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au fost mobilizate pentru identificarea persoanei în cauză.

Aceasta a fost reperată în zona Bulevardului Nicolae Titulescu şi, ulterior, interceptată în trafic în Piaţa Avram Iancu”, se arată într-o informare de presă transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Femeia ar fi manifestat un comportament recalcitrant şi față de polițiștii care au prins-o, fiind necesară imobilizarea ei. Persoana a fost identificată ca fiind o femeie de 39 de ani, din judeţul Braşov. Ea a fost condusă la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

Brașoveanca a fost testată cu aparatele pentru depistarea alcoolului şi a substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă investigaţiile în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta, mai precizează IPJ Cluj.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
15 zile în urmă

Ii vor face si livratorului dosarel penal pentru ca si-a lasat masina cu cheile in contact si nesupravegheata. Ca asa zice legea.

Back to top button