112

SINUCIDERE?! Tânăr găsit spânzurat de un gard

 
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost găsit fără suflare, azi-dimineaţă, spânzurat de un gard, în centrul municipiului Cluj-Napoca, poliţiştii efectuând cercetări, pentru a stabili împrejurările în care a survenit decesul. 
„În jurul orei 9.00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat de un gard, pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca. Acesta a fost identificat, avea 25 de ani și era din Baia Mare. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea circumstanțelor care au dus la decesul acestuia, cadavrul fiind transportat la IML în vederea efectuării necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Cluj, Carmen Jucan.
Potrivit unor surse citate de mediafax.ro, băiatul avea la mână o brăţară de acces la Festivalul Untold, iar la faţa locului au fost descoperite mai multe doze de bere, goale. Tânărul murise cu câteva ore înainte de a fi găsit spânzurat, conform anchetatorilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button