112

Sibianul suspectat că a ucis-o pe tânăra din Brașov a fost reținut. Este cunoscut drept consumator de droguri și descris ca având „psihoze serioase”

Sibianul suspectat că a ucis-o pe tânăra din Brașov a fost reținut…

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus azi-dimineață măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului în vârstă de 24 de ani, cercetat pentru omor, după ce ar fi luat viața unei tinere din județul Brașov. Anunțul reținerii a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu.


Inculpatul este încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu. În momentul crimei, ar fi fost sub influența substanțelor psihoactive și totul ar fi degenerat pe fondul geloziei. În cursul zilei de astăzi, sibianul va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă


Apropiații tânărului de 24 de ani susțin că acesta avea probleme psihice, iar în trecut a încercat să se sinucidă.
Suferă și a suferit de mai multe psihoze serioase. A avut două antecedente serioase. Una în care a mers în Păltiniș să se sinucidă, noi am mers după el și l-am găsit. La câteva zile după prima fază, în care a fugit de acasă, tot cu intenția de suicid, delira. S-au pornit atunci acțiuni de căutare, am fost și noi prezenți. L-au găsit niște oameni cu mașina, la 4 dimineața, tăiat pe mâini, plin de sânge, legat la ochi”, a spus un prieten al acestuia, citat de turnulsfatului.ro.


După acest episod ar fi fost internat la psihiatrie. 
„După câteva zile l-au eliberat, trei, dacă rețin bine, medicii au spus că nu e cazul să mai fie ținut acolo. A început apoi un tratament cu un psihiatru”, a adăugat prietenul tânărului.
Inclusiv la locul de muncă, într-o fabrică din Sibiu, ar fi avut ieșiri.

Este cunoscut ca fumător de „iarbă”

El este cunoscut de anturaj și ca fumător de canabis.
Problema principală nu era că fuma iarbă, problema principală era că avea psihoze. Și dățile trecute au pornit de la consumul de ciuperci. Dar apoi, săptămâni întregi a rămas cu aceste episoade de psihoză, chiar dacă nu mai fuma. A mai avut un episod de auto-mutilare, atunci a fost la Urgențe și era în delir total. Nici atunci nu a fost dus la psihiatrie”, spune prietenul tânărului.
Băiatul de 24 de ani stătea într-un apartament din Sibiu alături de un prieten.
Prietena lui era din Făgăraș, județul Brașov și mergea destul de des la acesta, în Sibiu.

S-au auzit țipete din apartament

Un vecin a auzit scandal în apartament, dar nu s-a gândit că este atât de grav. „Am auzit țipete foarte puternice, mobilă răsturnată și nu știu ce s-a întâmplat. M-am dus și i-am bătut în ușă, mi-a deschis decât puțin ușa. «Ce se întâmplă la voi?». «Nimic». Și mi-a închis. El se mai certa cu ea din cand in cand, eu ziceam ca-s ale tineretii valuri”.
Colegul de apartament al inculpatului este cel care a descoperit corpul fetei și a sunat la 112. Suspectul a fost găsit de jandarmi într-o pădure de lângă Păltiniș. 

Vezi și: Crimă! O tânără din Brașov a fost omorâtă într-un imobil din Sibiu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button