Și câinii au nevoie de stiliști

Un Terrier negru rusesc, desemnat „best of show” la ultimul concurs de gen organizat la Brașov, a stat 17 ore la cosmetizare
Pentru câteva zeci de lei la o singură ședință, câinii de apartament, dar și de curte pot fi spălați, tunși și frezați în saloane specializate. Ceea ce la noi se credea până nu demult a fi un moft este, de fapt, o necesitate.
„Când eram adolescent, mi-am dus câinele, din rasa Terrier, la un salon de igienizare, cu banii strânși din alocația pe vreo șase luni. Însă, la final, am fost intrigat de felul în care a fost cosmetizat. Pur și simplu, angajații și-au bătut joc de el. După tunsoare, nu arăta ca un Terrier original, așa cum ar fi trebuit. Așa că, atunci, mi s-a conturat ideea de a deschide propriul salon”. Aceasta este povestea de început a unuia dintre stiliștii canini din Brașov. Pentru
a-și îndeplini visul, el a urmat școli de formare profesională în țări cu tradiție în domeniu, precum SUA și Ungaria, obținând diplome recunoscute în Uniunea Europeană.
Ca la carte
Acum, profesionistul are o clientelă formată, zilnic fiind aduși la salon câini de toate felurile și mărimile, de la Chihuahua și Bichon, până la exemplare de talie mare, pregătite pentru expoziții sau diverse concursuri. În 15 ani de activitate, cel mai mare câine pe care l-a cosmetizat a fost un Terra Nova de 80 kg, iar cel mai înalt, un ciobăesc mioritic de peste un metru.
Meseriașul nu agreează ideea de a executa „împopoțonări”, considerând că astfel și-ar bate joc de animale. Însă, dacă un client insistă, face și concesii în anumite limite, dar numai în baza unei declarații pe propria răspundere, ferindu-se, astfel, de reproșuri ulterioare: „De regulă, încerc să dau câinelui o înfățișare cât mai aproape de realitate, «ca la carte». În Occident se practică și tehnici ieșite oarecum din comun, precum vopsirea parțială a părului sau a urechilor, dar pentru acest lucru sunt necesare alte cursuri, pe care eu nu am fost interesat până acum să le urmez. Animalele sunt iubite necondiționat de stăpâni, însă aceștia din urmă trebuie educați să aibă grijă de ele. Nu pot să-și cumpere de pe internet un animal, fără să se intereseze și asupra modalităților de îngrijire”.
Acesta este și motivul pentru care a pus un tarif cam piperat doar pentru periaj, până în 50 de lei pentru un sfert de oră, obligând astfel stăpânii să-și pieptene singuri animalele de casă, dacă nu vor să plătească atâția bani.
Mai mult, ca o premieră românească în domeniu, stilistul canin ne-a mărturisit că intenționează să deschidă prima școală de formare profesională pentru această meserie, astfel că a început să facă demersuri către Ministerul Educației: „Cerințe sunt pentru această meserie, însă nu pot spune, în timp, când se va concretiza proiectul. Depinde de forurile decizionale”.
Riscuri și satisfacții
Având în vedere satisfacțiile acestei meserii, cum ar fi dezvoltarea creativității într-un domeniu al frumosului, pe lângă cele financiare, „pentru că, dacă îți faci meseria bine, este una profitabilă”, după cum a recunoscut interlocutorul, un stilist canin uită de riscurile la care se expune, mai ales atunci când stăpânii nu-și educă animalele de companie.
„De când practic această meserie, am fost mușcat de trei ori. Totuși, este o provocare pentru mine să mă ocup de înfrumusețarea câinilor, mai ales când îi pregătesc pentru concursuri. Ultimul a fost la expoziția canină de la Brașov, când un Terrier negru rusesc, de talie mare, a ieșit pe locul 1 la secțiunea «best of show», după ce a stat 17 ore la cosmetizare”, a încheiat stilistul brașovean. (C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




