112

Și-a omorât fratele pentru o datorie de 100 de euro

Și-a omorât fratele pentru o datorie de 100 de euro…

Un bărbat de 45 de ani, din județul Brăila, a fost arestat preventiv după ce și-a omorât fratele, cu o lovitură de briceag. El este cercetat pentru omor în modalitatea violenţei în familie.

„În fapt, s-a reţinut faptul că, la data de 28.03.2025, în intervalul orar 21:00 – 22:00, inculpatul M.V., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, i-a aplicat o singură lovitură mortală, cu un briceag în zona inimii, fratelui său, M.V., în urma unei discuţii contradictorii purtate cu acesta în legătură cu suma de 100 de euro cu titlu de datorie pe care victima nu i-o achitase.

Prin ordonanţa din data de 29.03.2025, s-a dispus reţinerea inculpatului M.V (45 ani) pentru 24 de ore, începând de la data de 29.03.2025, ora 1800, până la data de 30.03.2025, ora 1800.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a solicitat, la data de 30.03.2025, arestarea preventivă a inculpatului M.V, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30.03.2025.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.V. pe o perioadă de 30 de zile, de la data 30.03.2025 până la data de 28.04.2025, inclusiv”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Măsurile dispuse în dosarul penal reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button