Și-a lovit soția peste față, spărgându-i ochelarii. Secția 3 Poliție Brașov a deschis dosar penal
Și-a lovit soția peste față, spărgându-i ochelarii. De aceste fapte este acuzat un bărbat din Brașov. Secția 3 Poliție Brașov a deschis dosar penal. De asemenea a emis ordin de protecție provizoriu.
Și-a lovit soția…
Polițiști fac cercetări pentru „violență în familie” și „distrugere”.
„Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că, la data de 20 decembrie 2022, în jurul orei 21.10, pe fondul unor discuții în contradictoriu și al consumului de băuturi alcoolice, un bărbat din municipiul Brașov ar fi agresat-o fizic pe soția sa, lovind-o în zona feței și spărgându-i lentila stângă de la ochelari.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Ce poți face în postura de victimă
- strânge dovezile abuzului;
- sună la 112. Solicită polițiștilor emiterea unui ordin de protecție provizoriu (dacă conflictul escaladează), pentru o perioada de 5 zile (conform art.31 din Legea 217/2003);
- mergi la cea mai apropiată secție de poliție pentru a depune o plângere scrisă, cu privire la abuzul suferit (maxim 90 zile de la comiterea faptei);
- mergi la cea mai apropiată unitate sanitară pentru a-ți îngriji de urgență starea de sănătate;
- solicită eliberarea certificatului medico-legal de la cel mai apropiat serviciu de medicină legală;
- solicită judecătoriei emiterea unui ordin de protecție (pentru o perioada de 6 luni), dacă viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea iți este pusă în pericol;
- contactează serviciile de asistență socială sau organizațiile nonguvernamentale active, cu privire la serviciile gratuite de care poți beneficia.
Dacă situațiile o impun, polițiștii pot emite ordine de protecție provizorii până la 5 zile. Pot impune agresorilor mai multe obligații sau interdicții (conform art.31 din Legea 217/2003):
- evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
- obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere;
- obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.
Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție în termen de 48 ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu.
Există obligații și pentru persoana protejată. Dacă încalcă dispoziţiile, va fi obligată la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea şi punerea în executare a ordinului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] această dimineață, în 23 de județe ale țării, printre care și Brașovul, dar și la București, au loc peste 150 de perecheziții. Acestea se fac la persoane fizice și la […]