112

Și-a găsit sfârșitul venind de la serviciu

  • logomytex.png
 

Alexandru B., în vârstă de 37 de ani, localnic din Poiana Mărului, a făcut infarct în timp ce trecea un deal, mergând spre casă. Tragedia s-a întâmplat miercuri seară. Omul a fost văzut, căzut la pământ, de o femeie din comună, care a și anunțat autoritățile. Astfel, la fața locului s-a deplasat echipaje ale Poliției și Ambulanței din Zărnești, care au constatat decesul bărbatului. Polițiștii ne-au precizat că o cauză probabilă a morții este un atac de cord. „Din investigațiile efectuate, s-a stabilit că Alexandru B. se întorcea de la serviciu și trecea prin acel loc pentru a scurta drumul spre casă”, au precizat polițiștii. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.                (C.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google