Sf. Cuvios Alexie, Omul lui Dumnezeu, descuie pământul pentru primăvară

Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin-top:0cm;
mso-para-margin-right:0cm;
mso-para-margin-bottom:10.0pt;
mso-para-margin-left:0cm;
line-height:115%;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:12.0pt;
font-family:”Times New Roman”,”serif”;}

17 martie este ziua în care, în calendarul creștin ortodox (iar al bisericilor apostolice de Apus, în 17 februarie), este
pomenit Sfântul Cuvios Alexie, supranumit „Omul lui Dumnezeu”, „Alexie cel Cald”.
În calendarul tradițional românesc e o sărbătoare cunoscută sub numele de
Alexii sau Ziua Șarpelui, Ziua Peștelui, Retezatul Stupilor și face parte din
același ciclu ritualic de înnoire a timpului calendaristic, în prag de primăvară.

 Cuviosul Alexie s-a născut la Roma, ca fiu al unui înalt
dregător, Eufimian, plin de bogăţii, dar om smerit și credincios, ca și soţia
sa, Aglaida. Pentru rugăciunile lor stăruitoare, Dumnezeu le-a dăruit, în ciuda
vârstei înaintate, un fiu, Alexie, care s-a dovedit a fi un copil precoce.
Ajuns la vârsta potrivită, tatăl său i-a ales mireasă și l-a dus la cununie,
dar Alexie și-a binecuvântat mireasa, apoi i-a înapoiat inelul și a plecat, în
ascuns, spre Edessa. Acolo, după ce a împărţit puţina avere ce-o luase cu el, a
trăit 17 ani în jurul bisericii, îmbrăcat sărac, hrănindu-se din mila
enoriașilor. A propovăduit învățătura creștină cu râvnă, iar când ierarhul
acelui loc – printr-o vedenie de la Maica Domnului, care i-a cerut să-l aducă
pe „Omul lui Dumnezeu” a aflat despre viaţa lui de sfinţenie – l-a pus la rang
de de mare cinste, el a fugit și s-a întors la casa părintească, unde a trăit
fără a spune nimănui cine este, ca un cerșetor, timp de 17 ani. Sfântul a
slujit la curtea părintelui său până s-a sâvârșit din viață. În acea duminică
dimineață, clopotele bisericilor din Roma au pornit să bată singure, iar o voce
din altarul bisericii în care împăratul participa la Liturghie cerea să fie
adus „Omul lui Dumnezeu”. Căutat în toată Roma, acesta a fost găsit lângă
adăpostul animalelor de la curtea lui  Intrat în camera slujitorului cel sărac, tatăl a aflat cu durere, din
scrisoarea de adio, că sluga plecată la Domnul, Alexei cu chipul transfigurat
de lumină, era chiar fiul său. „Toată săptămâna aceea, părinții și soția lui
Alexie au stat în biserică, plângând lângă cinstitele moașe. Dar împăratul a
poruncit să se pregătească o raclă de marmură, împodobită cu smarald și aur,
apoi au pus într-însa pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Și îndată a izvorât
din sfintele moaște mir cu bună mireasmă și a umplut racla, încât se ungeau cu
acel mir toți pentru vindecarea tuturor neputințelor. Și au făcut îngropare
cinstită Sfîntului Alexie, omul lui Dumnezeu, slăvind pe Dumnezeu, Cel
preamărit și închinat în Treime. Alexie a fost supranumit și «Omul cel cald al
lui Dumnezeu»”, atestă tradiţia Bisericii. Trupul i-a fost îngropat în Biserica
Sf. Ap. Petru.

 Sfântul familiilor fără copii

Pentru oamenii de la țară, sărbătoarea din 17 martie era și
mai este pe alocuri un important prag calendaristic. Prin tradiție, Cuviosul
Alexie era considerat Sfântul familiilor fără copii, dar și patronul
viețuitoarelor care iernează sub pământ, sub pietre, în scorburi, sub scoarța
copacilor. Astfel, după Ziua Crucii, sărbătorită la 14 septembrie, se spune că
Sfântul Alexie încuie Pământul, pentru a-i feri pe oameni de pagubele pe care
micile vietăți le pot provoca, iar 17 martie este momentul în care Cuviosul
încălzește Pământul pentru a elibera vietățile din hibernare.

În ziua de Alexii, oamenii de la sate obișnuiau să aprindă
focurile prin livezi, acestea simbolizând curățenia rituală a gospodăriilor,
pentru a ajuta soarele să depășească momentul echinocțiului de primăvară. În
zorii zilei, se măturau și se greblau curțile, livezile și grădinile, iar
gunoaielor li se dădea foc. Era de bine ca în dimineața acestei zile să se afume
gospodăria cu petice aprinse – mai ales din ștergarele în care a fost dus vasul
cu Pasca de Paști -, cu busuioc, tămâie, sămânță de cânep, iar focurile să se
facă în mijlocul grădinii ori al livezii, crezându-se că astfel ograda va fi
păzită de insecte, iar oamenii și vitele, de boli și mușcături de șarpe. Tinerii
sar peste focurile făcute din frunzele strânse cu o zi înainte și cocenii
adunați de prin grădini, în credința că vor fi feriți de boli pe întreg anul și
vor fi feriți și de înțepătura insectelor. Dacă insectele ies înainte de
Alexie, pământul va îngheța și pomii nu vor mai rod

Se mai zice că Sfântul Alexie ar fi avut mai multe
înfățișări. O legendă povestește că, deoarece oamenii aveau mult de suferit din
cauza insectelor, Dumnezeu le-a adunat pe toate și le-a închis într-o raclă și
l-a chemat pe Alexie s-o arunce în apa mării. Ajuns la destinație, Alexie nu a
putut rezista, însă, curiozității și a deschis racla, astfel încât toate
acestea s-au răspândit din nou pe pământ. Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu,
Alexie a fost pedepsit să adune, între 17 martie și 14 septembrie, insectele
împrăștiate prin lume.

Ziua Șarpelui

Alexie cel Cald mai era socotit stăpânul șerpilor, prin
urmare ziua lui e și Ziua Șarpelui. Această credință impunea interdicții
specifice de muncă. În mod special, femeile nu aveau voie să toarcă, să țese,
să depene sau să folosească foarfecele, acul sau furca de tors. Era interzis,
de asemenea, a se aduce în casa lut și surcele, iar dacă lutul era adus din
timp, acum se înmuia cu apă și se astupau cu el toate găurile și fisurile de la
sobă, crezându-se că, în felul acesta, se astupau și ochii șarpelui, iar
oamenii erau feriți de mușcătura lui. Imediat după aceasă zi le era permis
oamenilor să ucidă șarpele, atunci când acesta le ieșea în cale. Se zicea că
dacă întâlnești în ziua lui Alexie orice fel de șarpe, nu trebuie să-l ucizi,
altfel riști să ai o cumpănă în acel an. Șarpelui nu i se pronunța numele de ziua
lui, pentru a-i putea fi câștigată bunăvoința pe timpul verii. În cazul în care
cineva rostea din greșeală cuvântul șarpe, acesta trebuia să spună neapărat un
descântec. În unele regiuni, se făcea un foc mare într-o groapă, se punea
într-o oală apă și o bucată de mămăligă, ca să aibă șerpii ce bea și ce mânca,
ca să nu iasă din groapa aceea toată vara. De asemenea, momârlanii evitau de
Alexii să ia în mână un obiect ascuțit, deoarece se credea că omul va vedea
numai șerpi pe tot parcursul anului.

Ziua Peștelui și
Retezatul Stupilor

În alte zone ale țării, Sărbătoarea Cuviosului Alexie mai
este numită și Ziua Peștelui sau Retezatul Stupilor, pentru că peștii încep să
se zbată în ape, iar albinele ies din stupi. Pescarii susțin că Sfântul Alexie
este cel care aduce peștii din adâncuri la suprafața apelor. Ei obișnuiau să
țină post negru toată ziua sau să prindă un singur peștișor, pe care, după ce-l
descântau, îl mâncau de viu, în speranța unui an spornic la pescuit. Tot în
această zi, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie, ca să nu dea omizile
pe crengi, se suna din clopoței sau se făceau zgomote, bătând în fiare vechi,
pentru ca să sperie târâtoarele și toate gujuliile (insectele). Cine nu
respectă Alexiile, tot anul e bântuit de boli. Tot de azi, sunt scoși și stupii
afară, de aceea se mai numește Retezatul Stupilor.

Tot în această zi se făceau și previziuni meteorologice. Se
zice că de Alexii încep să cânte broaștele. Dacă broaștele cântă înainte de 17
martie, atunci e semn că primăvara va fi lungă și rea. Dacă încep să cânte chiar
în ziua de Alexii, atunci e semn că vor urma zile blânde și călduroase.