112

Sesizaţi gratuit faptele de corupție la 0.800.806.806!

 

De Ziua Internaţională Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov a transmis un comunicat de presă:

Data de 9 decembrie, declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite Ziua Internaţională Anticorupţie, reprezintă un prilej pentru oamenii din întreaga lume de a conştientiza impactul negativ al acestui fenomen asupra cetăţenilor şi a societăţii.

Cu această ocazie, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor îşi reafirmă angajamentul de a continua eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului ministerului.

Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi ameninţând capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.

Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti din M.A.I. în lupta cu acest flagel. În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui lucrător M.A.I. ori funcţionar public în fapte de corupţie.

În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pusă la dispoziţie, cu acces gratuit pentru toate reţelele de telefonie fixă şi mobilă, Linia Verde Anticorupţie – 0 800. 806.806. Pot fi sesizate faptele de corupţie şi la numărul de telefon 0268.311.624/0268.409.832 aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov, precum şi la adresa de e-mail brasov.dga@mai.gov.ro.

IA ATITUDINE! SPUNE ŞI TU NU CORUPŢIEI!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button