112

Sentinţă definitivă la moarte pentru românul judecat în Malaysia pentru trafic de droguri. Al doilea român a primit închisoare şi 10 lovituri de bici

 

Românul judecat în Malaysia pentru trafic de droguri şi-a auzit azi sentinţa definitivă: pedeapsa cu moartea. Singura lui şansă este graţierea semnată de sultan sau revizuirea rapidă a legislaţiei malaysiene în privinţa pedepselor capitale. 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) ne-a informat că azi s-a judecat recursul în acest caz, românului fiindu-i reconfirmată pedeapsa capitală de către Curtea Federală de Justiţie a Malaysiei. DEcizia este definitivă.

MAE precizează că avocaţii lui Ionuţ Gologan urmează să depună o cerere de graţiere la sultanul statului malaysian în care a fost comisă fapta.

„Conform procedurilor malaysiene, această cerere va fi analizată de o Comisie de Graţiere, care se convoacă la solicitarea sultanului. Sentinţa nu poate fi pusă în aplicare până când nu este soluţionată cererea de graţiere, iar acest demers poate fi de durată.”, a precizat MAE.

De asemenea, MAE informează că legislația malaysiană privind pedeapsa capitală pentru traficul de droguri este în curs de revizuire. Autoritățile malaysiene au informat oficial că au blocat administrativ execuțiile în cazul persoanelor condamnate la moarte pentru trafic de droguri, în vederea revizuirii legii.

 

Încă un traficant român condamnat

Tot azi a fost judecat şi recursul unui al alt român prins făcând trafic de droguri în Malaysia. MAE a precizat că, în acest caz, pedeapsa este de opt ani ănchisoare şi 10 lovituri de ratan (un fel de bici făcut din nuiele). 

„Drogurile îţi schimbă destinaţia”

MAE, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog, are în derulare începând din luna septembrie 2012 o campanie de informare şi sensibilizare a cetăţenilor români care călătoresc în străinătate, sub deviza „Drogurile îți schimbă destinația”, cu scopul ca aceştia să conştientizeze riscurile la care se expun în cazul traficului/transportului de droguri în statele în care se aplică pedeapsa capitală pentru acest delict.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button