112

Scandal legat de administrarea imobilelor “Vila de Aur”

  • logomytex.png
 

Ioan Rusu, din Bacau, care, in urma cu ceva timp, a castigat la concursul Vila de Aur un sejur pe viata intr-o vila a Loteriei Nationale, din Poiana Brasov, sustine ca, in urma cu mai multe saptamani, nu a fost lasat sa intre in imobil de noul administrator. Rusu a relatat ca i s-a cerut ilegal sa plateasca, pentru a doua oara, contravaloarea a 80 de dolari. La inceputul lunii martie m-am prezentat in statiune, ca sa imi efectuez sejurul in apartamentul numarul 1 din Vila 11. Eu achitasem inca din luna ianuarie, in contul SC Construction, cu ordinul de plata nr. 12330, contravaloarea a 80 de dolari. In momentul in care am ajuns la vila, mi s-a refuzat intrarea de catre un individ, ce s-a recomandat «domnul Dinca», despre care am aflat ca este noul administrator, motivand ca nu si-a primit banii pentru activitatea depusa. Mi s-a parut foarte straniu sa aflu de numirea unui alt administrator, fara a fi macar anuntat, tinand cont de calitatea mea de proprietar. Am reusit sa intru in apartament abia dupa ce am achitat, pentru a doua oara, echivalentul a 80 de dolari, in lei, la cursul zilei , ne-a relatat Ioan Rusu.
Stare deplorabila a vilei
Odata intrat in imobil, bacauanul a fost surprins sa constate ca in apartament nu exista un inventar de bunuri pe care sa il ia in primire. Mai mult, Ioan Rusu a observat ca televizorul, frigiderul si aspiratorul erau defecte. Mobilierul era deteriorat in mare masura, fierul de calcat si o veioza lipseau, iar vesela si aragazul erau foarte murdare. Paturile din apartament erau atat de deteriorate, incat cu greutate se puteau folosi. Am aflat cu stupoare ca aceste apartamente sunt inchiriate si altor persoane decat proprietarii, asa ca nu e greu de ghicit cine a distrus sau a luat ca amintire o parte din inventarul obligatoriu. Situatia este grava, deoarece o mare parte a proprietarilor si-au lasat in apartamente bunuri pe care doresc sa le foloseasca ani de zile , ne-a spus Ioan Rusu. Pe langa dilema legata de modul cum a fost numit acel administrator al unui imobil in care mizeria este la ea acasa, Ioan Popa ne-a semnalat si ca acel inventar nu a fost cuprins nici in actele notariale pe care trebuia sa le semneze la sediul din Brasov al Loteriei Nationale. Am avut surpriza sa constat ca actul de proprietate intocmit de notar nu contine bunurile din apartament, individualizate. Se face referire doar la bunurile din imobil, fara a fi stabilit care sunt acestea. In atare conditii, am refuzat sa semnez acele acte. Directoarea Constanta Palamari, reprezentanta Loteriei Nationale, a solicitat telefonic administratorului vilei acest inventar, pentru a fi anexat actului de proprietate, insa fara succes. Ulterior, a fost transmisa o nota, nesemnata, in care erau cuprinse toate bunurile care ar fi trebuit sa se afle, potrivit unor norme de minima civilizatie si bun simt , a precizat bacauanul. Curios este faptul ca pe lista se regasesc o buna parte dintre bunurile care lipseau din apartamentul 1 sau care erau defecte.
Administratorul poate fi schimbat
Privitor la cele relatate anterior, directoarea Sucursalei Zonale Brasov a Companiei Nationale Loteria Romana, Constanta Palamari, ne-a declarat ca administrarea imobilelor din programul de premiere «Vila de Aur» e facuta de conducerea companiei, de la Bucuresti. Nu cunosc date despre cele relatate de Ioan Rusu si nu am calitatea necesara pentru a raspunde cu privire la aspectele reclamate. Am reprezentat Compania Nationala Loteria Romana, in calitate de mandatara, doar pentru semnarea unor contracte cu proprietarii. In ceea ce priveste bunurile care sunt cuprinse in inventarul la care se face referire, acesta este specificat in actul notarial, sub forma unei anexe. Toate reclamatiile formulate de Ioan Rusu, inregistrate cu nr. 958/19.05.2005 si 959/20.5.2005, le-am comunicat conducerii de la Bucuresti, iar raspunsul urmeaza sa-i fie comunicat respectivului prin posta, in termenul legal de 30 de zile . In cursul ultimelor doua zile am asteptat sosirea de la Bucuresti a unui punct de vedere cu privire la cele reclamate de Rusu. Din raspunsul oficial, care urmeaza sa-i fie comunicat si petentului, a reiesit ca administrarea in prezent a vilei 11 din Poiana Brasov se face de catre SC Dimat Turist SRL, care a incheiat un contract valabil pana in martie 2006. Firma are obligatia de a asigura paza si curatenia imobilului, precum si predarea la inceputul sejurului a apartamentelor in perfecta stare si cu dotarea prevazuta in anexa din contract. In plus, deoarece conducerea de la centru a Loteriei Romane a incheiat conventia cu administratorul tocmai pentru a veni in sprijinul castigatorilor-proprietari, acestia din urma pot opta pentru o asociere si desemnare a unui nou administrator.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare