112

Șapte persoane din județul Brașov au fost reținute în urma unei încăierări pe stradă

Șapte persoane au fost reținute de polițiști, în urma unei încăierări, în județul Brașov.

„Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au dispus reținerea a șapte persoane și introducerea lor în arest după ce accestea au provocat un scandal, pe o stradă din localitatea Râșnov.
La data de 11 iulie polițiștii râșnoveni au fost sesizați cu privire la existența unui scandal între mai multe persoane, într-un cartier din localitate.


În zona indicată, imediat după primirea sesizării, au fost direcționate forțe de ordine, care au constat că, în cartierul ISR, a avut loc un conflict între mai mulți tineri. Investigațiile și audierile pe care polițiștii le-au efectuat, au dus la identificarea celor implicați în scandal, dar și la forma de participare.


Astfel, materialul probator a conturat săvâșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice de către un grup format din 13 persoane, ceea ce a condus în final la emiterea a 7 mandate de aducere, în urma cărora, după audieri, cele șapte persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”
, a informat Poliția Județeană Brașov.


Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordoanrea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare