Șapte ani de închisoare pentru fostul director al DFP Bihor

Judecătorii Tribunalului București l-au condamnat astăzi pe fostul director al Direcției Finanțelor Publice Bihor, Ioan Lascău, la șapte ani de închisoare pentru fapte de corupție și la plata sumei de 10.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În luna decembrie 2003, Lascău Ioan, în calitate de director general adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, a pretins suma de 18,5 miliarde de lei vechi de la directorul unei societăți comerciale din Oradea, pentru a interveni pe lângă funcționari din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în vederea decontării preferențiale a unor plăți restante pentru lucrări efectuate de societatea orădeană în beneficiul Administrației Naționale Apele Române SA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




