112

Săptămână neagră pentru contrabandiștii de țigări

  • article_255154_1.jpg
 

Controalele din ultima perioadă a polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) prin piețe nu pare să-i fi descurajat pe toți contrabandiștii cu țigări. După ce, în cursul săptămânii, au fost confiscate la astfel de acțiuni 1.600 de pachete de proveniență dubioasă, agenții SIF au dat ieri dimineață de un alt contrabandist. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Brașov, Liviu Naghi, este vorba de Marius T., în vârstă de 45 de ani. Brașoveanul a fost depistat, pe strada Apullum, în timpul unei acțiuni comune a polițiștilor și a comisarilor Gărzii Financiare. În autoturismul bărbatului s-au găsit 1.063 de pachete de țigarete, pentru care nu existau documente legale de proveniență. Marius T. era de ceva vreme în vizorul Poliției, fiind amendat de mai multe ori  pentru activități ilicite cu țigări. „Acum i-am aplicat amenda maximă, adică 100.000 de lei, iar țigările și autoturismul au fost confiscate. De altfel, potrivit legislației, acestea sunt singurele sancțiuni ce pot fi aplicate pentru traficul cu produse din tutun”, a mai precizat Naghi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google