Sandra Bullock a donat un milion de dolari sinistraților din Haiti

Actrița Sandra Bullock a donat un milion de dolari supraviețuitorilor seismului devastator din Haiti, care a ucis zeci de mii de persoane. Banii au fost înmânați Medicilor fără Frontiere.”Mă pricep mai bine să donez decât să cer oamenilor să renunțe la o parte din banii lor. Am avut un an bun, așa că ceea ce trebuie să fac e să scriu un cec” a declarat actrița la înmânarea cecului. Fundația deținută de actorii Angelina Jolie și Brad Pitt a donat tot un milion de dolari pentru sinistrați.
O nouă replică seismică s-a produs ieri în Haiti, obligând Guvernul de la Port-au-Prince să întrerupă ședința pe care o organiza. Seismul, cu intensitatea de moment de 4,8 grade, a avut loc la ora 11.54 (18.54 ora României), epicentrul fiind localizat la 40 de kilometri vest de Port-au-Prince. Zona Port-au-Prince a fost devastată de seismul de 7,0 grade produs pe 12 ianuarie, soldat cu zeci de mii de morți.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




