112

S-a deghizat pentru a face SEX cu o prietenă!!! 8 ani de închisoare!!!

 

O britanică a fost condamnată ieri la 8 ani de închisoare pentru agresiune sexuală, după ce s-a deghizat în bărbat în scopul de a întreține relații sexuale cu o amică, „naivă și vulnerabilă”, după cum au precizat anchetatorii, cunoscută prin intermediul rețelelor de socializare.

Gayle Newland (25 de ani) și-a întâlnit victima pe Facebook în 2011, utilizând un pseudonim masculin și folosind o voce groasă. Apoi, cele două femei au început să vorbească mult timp la telefon.

Doi ani mai târziu, ele s-au întâlnit fizic, întreținând relații sexuale. De fiecare dată, acuzata a folosit o proteză de penis pentru a face sex. În plus, a purtat o mască, sub pretextul că trebuie să-și facă o intervenție estetică, fiind complexată de ce față are.

Într-un final, conform procurorului, victima a descoperit masca și…

În apărarea sa, Gayle Newland, care locuiește în Willaston, în nord-vestul Angliei, a relatat că amica îi cunoștea identitatea sexuală, fiind de acord să intre în „acest joc al fantasmelor”. De asemenea, a spus că nu și-a ascuns niciodată sânii.

Judecătorii au dictat, însă, condamnarea menționată, luând în calcul caracterul „obsesiv și manipulator” al acestei tinere, „inteligentă și determinată”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button