112

Riscă să fie cercetat penal, după ce a bătut un copil care îi ameninţase fiul

 
Un bărbat riscă să fie cercetat penal pentru lovire sau alte violenţe, după ce a bătut un copil care îi ameninţase fiul. Cazul a fost preluat de un echipaj de jandarmerie, în apropierea autogării din Alba Iulia, după un apel dat de victimă la 112. 
„Extrem de agitat și tulburat, reclamantul le-a relatat jandarmilor că, în timp ce aștepta autobuzul care urma să-l conducă la domiciliu, a fost lovit cu pumnii și picioarele de doi bărbați. Mai mult, din relatările băiatului, care prezenta urme de lovituri la nivelul feței și avea dificultăți în a-și mișca piciorul stâng, a reieșit faptul că unul dintre agresori ar fi tatăl unui coleg de școală al acestuia”, a explicat locotenent colonel Ovidiu Cosmin Jurcoveț.
Presupusul agresor a fost identificat imediat de jandarmi, în zonă. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani, din Sântimbru, judeţul Alba. El şi-a recunoscut fapta şi a explicat că a vrut să-i aplice o corecţie minorului, pentru că l-ar fi ameninţat în repetate rânduri pe fiul său, tot minor. În cauză, jandarmii au întocmit proces verbal de constatare, urmând ca Poliţia Municipiului Alba să continue cercetările.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button