Reținuți de polițiști, după ce au înșelat două femei cu 64.000 de lei

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ieri au fost propuși spre arestare, după ce ar fi reușit să înșele două femei prin metoda „Accidentul”, obținând de la ele 64.000 de lei. Suspecții, de loc din Galați, au fost prinși de polițiștii din Deva, de unde sunt victimele.
„Față de cei doi suspecți, în vârstă de 25 de ani, respectiv 38 de ani, ambii din municipiul Galați, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii, în sarcina celor doi reținându-se faptul că, după o înțelegere prealabilă, au ajutat un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Brăila (la acel moment deținut în penitenciarul Galați), să intre în posesia sumei de 64.000 de lei obținute de la două femei în vârstă de 65, respectiv 72 de ani, ambele din municipiul Deva, care au fost înșelate prin metoda accidentul”, a explicat purtătorul de cuvânt al IJP Hunedoara, Bogdan Nițu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



