Reţinut pentru două tâlhării comise în tramvai

Un bărbat de 35 de ani a fost reţinut de poliţiști ieri, pentru 24 de ore, fiind acuzat de două tâlhării. Poliţiștii l-au prins pe suspect într-un centru comercial din Sectorul 2 din București, la scurt timp de la comiterea uneia dintre infracţiuni.
Poliţiștii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public se aflau ieri, în jurul orelor 10.30, în staţia RATB Baba Novac, în momentul în care au observat un bărbat care a coborât în fugă dintr-un tramvai și a traversat strada în staţia de vis-a-vis, unde a urcat într-un alt tramvai, în direcţia Bucur Obor.
Dat fiind comportamentul ciudat al bărbatului, unul dintre poliţiști a urcat în tramvaiul de unde coborâse individul și a observat o femeie agitată, care i-a spus că i-a fost smuls un cercel din aur din ureche. Astfel, agenţii au pornit în căutarea bărbatului și l-au imobilizat într-un centru comercial din Sectorul 2, în timp ce oferea spre vânzare doi cercei din aur.
„În urma cercetărilor, poliţiștii au stabilit în sarcina bărbatului faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 09.20, în timp ce se afla într-un tramvai oprit în staţie, a smuls de la urechea unei femei în vârstă de 78 de ani, un cercel din aur, apoi a coborât în fugă din mijlocul de transport, iar în jurul orei 10,10, în timp ce se afla într-un alt tramvai oprit în staţie, a smuls de la urechea altei femei, în vârstă de 65 de ani, un alt cercel din aur, după care a coborât în fugă din mijlocul de transport”, au informat poliţiștii bucureșteni.
Bijuteriile sustrase, în valoare totală de aproximativ 400 de lei, au fost recuperate și predate părţilor vătămate.
Suspectul este cercetat pentru tâlhărie calificată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




