112

Reducerile din magazine și din mediul virtual au fost controlate de Protecția Consumatorilor

 

Vânzările cu preț redus (soldările, lichidările de stocuri, promoțiile) s-au aflat sub lupa comisarilor de la Protecția Consumatorilor din întreaga țară, luna trecută, fiind vizate atât cele promise la vânzare directă, cât și cele online. În urma acțiunilor de control,  s-au dat amenzi de 932.000 de lei.

Peste 600 de operatori economici (607 cu vânzare directă și 23 cu vânzare online) au fost verificați de comisarii Protecției Consumatorilor, în prima săptămână a lunii februarie, ocazie cu care au fost aplicate 268 de amenzi contravenționale însumând 932.000 de lei, din cauza neregulilor descoperite la 398 dintre aceștia (63,17%), conform unui comunicat remis, alaltăieri, de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). 

La Brașov s-au găsit abateri privind vânzările de soldare, dar și privind vânzările promoționale. Spre exemplu, un magazin din Brașov a avut probleme pentru că a scris pe vitrine „reducere” (denumire care acoperă și soldările și lichidările de stoc etc.) în loc de „soldare/soldări/solduri”. Tot la Brașov, nu s-au putut prezenta imediat documentele legale justificative cu stocul de produse făcut pentru soldare, acestea fiind emise online de operatorul economic, la solicitarea echipei de control.

În ceea ce privește vânzările online, în bilanț se specifică faptul că la șase operatori economici din Brașov și Neamț nu fuseseră respectate prevederile referitoare la informațiile precontractuale. Totodată, la opt operatori economici din Brașov, Cluj și Neamț s-a constatat că nu erau respectate prevederile referitoare la dreptul de retragere al consumatorului. În fine, la trei operatori economici din Brașov și Neamț nu era afișat link-ul către site-ul ANPC. 

 

Verificați prețurile, înainte de a cumpăra

Fiindcă au fost județe în care s-au descoperit și probleme privind prețurile afișate (reducerile nu erau reale), comisarii îi sfătuiesc pe cetățeni să verifice dacă oferta mai este valabilă la momentul respectiv și să vadă la cititoarele de cod de bare sau la casă dacă prețul afișat este identic cu cel facturat. Comisarii au adăugat că, la achiziționarea pachetelor promoționale de tipul „3 la preț de 2”, trebuie să se controleze dacă prețul produselor cumpărate la pachet este mai avantajos decât dacă produsele ar fi achiziționate individual. 

Totodată, clienții sunt sfătuiți să ceară informații suplimentare, atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google