Reactorul de la Cernobîl mai este o amenințare

Președintele Ucrainei spune că reactorul de la Cernobîl rămâne o amenințare serioasă la adresa Europei. Viktor Ianukovici declară că circa două milioane de persoane încă suferă din cauza radiațiilor. Dezastrul de la Cernobîl, din 26 aprilie 1986, este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




