112

Razie de amploare în gările brașovene și prin trenuri

Polițiștii TF au prins câțiva indivizi certați cu legea

  • article_253719_1.jpg
 

Lucrătorii Secției Regionale de Poliție Transporturi (SRPT) Brașov și-au intensificat acțiunile de control în stațiile CFR și pe trenurile de călători. Astfel, au fost depistate persoane dubioase, în sensul că s-au abătut nu numai de la regulile de conduită morală, ci și civică, încălcând legea, furturile și fraudele înscriindu-se printre infracțiunile preferate.
În stația CF Brașov-Triaj a fost prins în flagrant un brașovean în vârstă de 28 de ani, în timp ce sustrăgea dintr-un vagon de marfă mai multe componente, precum agrafe, leviere, dar și un arbore conexiune osie, valoarea lor însumând aproximativ 1.600 de lei.
În trenul accelerat care circulă pe ruta Brașov – Sicuieni a fost prinsă o tânără, de loc din Vaslui, imediat după ce a lăsat fără poșetă o femeie în vârstă de 60 de ani ce tocmai adormise pe banchetă. În geantă, păgubita avea suma de 60 de lei și lucruri personale, bunuri ce au fost recuperate și predate de polițiști părții vătămate.
În Gara Sfântu Gheorghe, de asemenea aflată în raza de competență a celor de la SRPT Brașov, au fost prinși cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani, suspectați că, împreună cu alți complici, au falsificat adeverințe de salarizare. Cu acestea au obținut de la o societate de creditare împrumuturi, sumele variind între 1.500 și 2.000 de lei.
„Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional în sistemul de transporturi, în perioada următoare, cu ocazia Zilei de 1 Mai, vom institui dispozitive în stațiile CF Brașov și Predeal. Totodată, vor fi patrulate trenurile de călători care circulă pe relația Brașov – Sinaia și retur”, ne-a declarat șeful SRPT Brașov, Ion Trocaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google