112

RĂZBOI ÎN UCRAINA – ZIUA A 29-A. UPDATE 9. Apelul lui Zelenski pentru a stopa Rusia…

  • zelenski_2.png
 

UPDATE 9. Președintele Ceceniei, Ramzan Kadirov, a anunțat astăzi că forțele sale armate, care ajută Rusia în invazia din Ucraina, l-au capturat pe primarul orașului Mariupol, cel mai mare oraș port la Marea Azov.

Respectivul a punctat pe Telegram că forțele cecene au arborat drapelul lor pe primăria din Mariupol, exclamând: „Inch’Allah, Marioupol a fost complet cucerit!”.

………………………………………………………………………………………………….

UPDATE 8. Cel puţin şase civili au fost ucişi şi alţi 15 răniţi într-un bombardament al rușilor la Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regional pe Telegram.

Bombardamentul, efectuat cu „arme cu rază lungă”, a atins un birou de poştă în apropierea căruia locuitorii primeau ajutor umanitar, a precizat demnitarul, denunţând o nouă „crimă a ocupanţilor ruşi”. 

De la începutul invaziei, la sfârşitul lunii februarie, oraşul este vizat de bombardamente ruse care au distrus aproape o mie de clădiri, majoritatea imobile de locuit.

Ruşii şi ucrainenii au făcut, astăzi, schimburi de prizonieri, a anunţat vicepremierul Ucrainei, Irina Vereshciuk. 

„În schimbul a zece ocupanţi capturaţi, noi am recuperat zece militari de-ai noştri”, a scris respectiva, afirmând că acesta a fost „primul schimb veritabil de prizonieri de război” cu Rusia, de la începutul ofensivei sale în Ucraina. 

De asemenea, 11 marinari civili ruşi, salvaţi de pe o navă ce s-a scufundat în Marea Neagră lângă Odessa, au fost trimişi în țara lor, contra reîntoarcerii în Ucraina a 19 marinari civili capturaţi de ruşi.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 7. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, nu organizează evenimente publice, „pentru că are multe griji. Acest lucru este destul de ușor de înțeles”, așa a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, zvonurile despre problemele de sănătate ale acestuia, transmite RIA Novosti. 

Presa a observat că Șoigu nu a mai apărut de mult în spațiul public, mai precis  din 11 martie. Surse neconfirmate au afirmat că ministrul ar putea avea probleme cardiace.  

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 6. În noaptea de joi spre vineri, avioane rusești au lansat atacuri cu rachete asupra orașelor din regiunea Lugansk, au aruncat bombe cu fosfor, patru persoane fiind ucise, inclusiv doi copii, iair șase au fost rănite, a declarat Serghei Gaidai, șeful Administrației Militare Regionale Lugansk.

„Rușii sunt în agonie. Nu pot intra în adâncimi, așa că au început să folosească arme grele. Au fost efectuate lovituri cu rachete pe Lisihansk și Novodruzhesk, iar aviația rusă a început să arunce bombe cu fosfor pe Rubijne.Prin urmare, din păcate, numărul victimelor poate fi mult mai mare”, a scris Gaidai pe Telegram.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 5. De aproape două săptămâni, la nivelul conducerii din Rusia se întâmplă un fenomen neașteptat: toți comandanții Armatei și serviciilor secrete cu care Putin a început invazia Ucrainei au dispărut, pur și simplu, din peisaj. La fel s-a întâmplat și cu membrii Guvernului, și cu economiștii. Singurul care a rămas activ și vizibil mediatic este Serghei Lavrov, cel care continuă să insiste că Rusia nu duce un război în Ucraina și că nu ucide civili, potrivit ziaristii.com.

Conform sursei citate, s-a aflat că, la Kremlin, oamenii vorbesc pe la colțuri despre eșecul operațiunii din Ucraina și că toată lumea e îngrozită. Guvernul n-a fost anunțat dinainte de atac, astfel că pregătirile pentru sancțiunile economice au fost foarte limitate. Miniștrii se așteptau la o ofensivă, dar credeau că va fi una limitată, în estul Ucrainei, și nu la un atac total, pe toate fronturile.

După eșec, au apărut mai întâi zvonuri că Putin e furibund și că dă vina pe colaboratoriii care ar fi estimat greșit situația și ar fi planificat prost campania.

Multiple surse au iindiicat și faptul că, pierzându-și încrederea în veridicitatea și acuratețea rapoartelor primite, Vladimir Putin a încetat să mai consulte serviciile de informații. În acest moment, liderul de la Kremlin ar conduce singur campania din Ucraina.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 4. Premierul britanic Boris Johnson a precizat că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a depăşit deja „linia roşie” în ceea ce priveşte barbarismul şi susţine impunere de noi sancţiuni economice regimului de la Kremlin.

Armata rusă susține că a preluat controlul asupra orașului ucrainean Izium, astăzi, a informat publicația de stat RIA-Novosti. Cu toate acestea, Ucraina a negat afirmația. Izium se află pe drumul principal dintre Harkov și zonele separatiste susținute de ruși – Lugansk și Donețk, în estul Ucrainei.
 
Izium a fost izolat de aproape toate comunicațiile de când au izbucnit luptele intense dintre forțele ruse și ucrainene, săptămâna trecută.

Belarusul, un aliat al Moscovei, a anunţat expulzarea majorităţii diplomaţilor ucraineni de pe teritoriul său şi a acuzat Ucraina de acţiuni „inamicale” şi „amestec” în afacerile sale interne. La Minsk mai rămân doar ambasadorul ucrainean şi patru diplomaţi. Belarusul urmează să închidă Consulatul Ucrainei de la Brest, „din cauza absenţei efective a personalului”.

Belarusul şi-a retras, deja, toţi diplomaţii din Ucraina.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 3. Marina ucraineană a anunțat, astăzi, că a distrus o navă de transport a trupelor din Rusia în portul Berdiansk de la Marea Azov.

Conform Agenției TASS, nava Orsk transporta trupe și material militar și aparținea Flotei Mării Negre, a rușilor. A fost prima navă rusească ce a ajuns la Berdiansk, în 21 martie. 

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 2. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, astăzi, înaintea participării la Summitul NATO de la Bruxelles, că „dorim să dovedim că suntem uniţi”.

Şeful statului a mai spus că în cadrul reuniunii se discută despre ajutorul pentru Ucraina şi despre necesitatea consolidării securităţii pe Flancul Estic.

„Nici un român nu trebuie să se teamă, suntem parte din cea mai puternică alianţă militară care a existat vreodată, a relatat Iohannis.

„Armele chimice și biologice sunt interzise prin tratatele internaționale. Nu putem să pornim – pur și simplu – de la premisa că cineva le folosește. Noi toți sperăm să rămână așa și toți semnatarii tratatelor internaționale să respecte ceea ce s-a decis”, a mai punctat președintele României.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 1. Ministrul de externe ucrainean Dmitri Kuleba a declarat astăzi, la o lună de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, că Belarusul „nici nu vrea, nici nu este pregătit” să lupte în Ucraina, în pofida presiunilor Rusiei pentru a face acest lucru.

„Am comunicat simplu şi clar părţii belaruse, că, dacă forţele sale armate intră pe teritoriul Ucrainei şi încep ostilităţile, vor fi distruse fără milă, la fel cum şi armata rusă este distrusă. Cred că ultimul lucru care ar putea interesa Belarusul este ca fiii, fraţii şi soţii săi să moară aici, din cauza unor idei absurde ale preşedinţilor rus Vladimir Putin şi belarus Aleksander Lukashenko”, a declarat Kuleba la televiziunea ucraineană.

Ucraina foloseşte un software de recunoaştere facială pentru a-i identifica pe soldaţii ruşi ucişi. Autorităţile ucrainene fac acest efort pentru a informa rudele celor decedaţi despre moartea lor.

Ministerul Apărării din Ucraina a început de luna aceasta să folosească tehnologia Clearview AI, soft brevetat de un furnizor de recunoaştere facială din New York.
 
„Este cumplit să nu ştie nimic despre soarta acestora. Trebuie să afle adevărul”, a declarat vicepremierul Mihail Fedorov.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE. Primarul din Cernihiv a relatat că cimitirul oraşului din nordul Ucrainei nu se poate descurca cu toţi morţii şi acuză un „carnagiu complet”, potrivit CNN.

Clădiri grav avariate mărginesc străzile împrăştiate cu moloz, în timp ce incendiile umplu aerul cu fum greu, aşa cum se observă într-un videoclip al primarului Vladislav Atroshenko.

Portul din Berdeansk este în flăcări, în această dimineață, dar nu se ştie dacă a fost lovită o navă sau dacă forţele ruseşti au aruncat în aer rezervoarele de combustibil.

Oraşul este situat la aproximativ 75 km nord-vest de Mariupol, oraș aproape ras de pe fața pământului după o lună de război.
…………………………………………………………………………………………………..

Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei, a făcut apel, miercuri seară, la populația mapamondului să protesteze pe străzi împotriva invaziei Rusiei în țara sa.

„Războiul Rusiei nu este doar războiul împotriva Ucrainei. Are un înţeles mult mai larg. Rusia a început războiul împotriva libertăţii. Acesta este doar începutul pentru Rusia, care încearcă să înfrângă libertatea tuturor oamenilor din Europa. Tuturor oamenilor din lume. A încercat să arate că doar forţa brută şi crudă contează. Lumea trebuie să oprească Rusia. Lumea trebuie să oprească războiul”, a afirmat Zelenski.

Conform estimărilor NATO, între 7.000 și 15.000 de soldați ruși au fost uciși în Ucraina. Cifrele au la bază informațiile furnizate de Ucraina, de Rusia și cele ale diverselor servicii de informații, după cum a declarat un înalt funcționar sub protecția anonimatului.

Șefii de stat și de guverne din cele 30 de țări NATO se întrunesc astăzi la Bruxelles într-o ședință extraordinară dedicată războiului dus de Rusia în Ucraina, decizând să întărească dispozitivul militar în Europa de Est, atât pe termen scurt, cât și lung. Asta pe fondul îngrijorării date de arsenalul nuclear și chimic avut de Moscova.

Mai multe incendii s-au produs în zona centralei de la Cernobîl. Președintele Agenției Internaționale de Energie Atomică (AIEA) a relatat că patru focare au fost stinse, dar încă 7 sunt în desfășurare. Incendiile s-au declanșat în urma bombardamentelor puternice ale armatei ruse.

În curs de actualizare.

CITEȘTE ȘI: RĂZBOI ÎN UCRAINA. ZIUA A 28-A. UPDATE 7. Când va utiliza Putin armele nucleare?!…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare