112

RĂZBOI ÎN UCRAINA – ZIUA A 17-A. UPDATE 7. Situație dezastruoasă la Mariupol! Informațiile de azi…

  • mariupol_2.png
 

UPDATE 7. Un oficial ucrainean de rang înalt din regiunea sudică Kherson, care se află acum sub ocupație rusă, a declarat că rușii fac presiuni asupra consiliului regional pentru a fi de acord cu un referendum privind „independența” zonei față de Ucraina, anunță CNN. 

Serghei Khlan, un deputat al Consiliului Regional din Kherson, a declarat că „ocupanții pregătesc un referendum privind crearea Republicii Populare Kherson”.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 6. Belarus a anunţat, astăzi, că desfăşoară cinci unităţi de luptă la frontiera sudică pentru a preveni intrarea în ţară a unor „formaţiuni naţionaliste armate” din Ucraina.

„Mişcările de trupe nu sunt în nici un fel legate de orice pregătiri, ca să nu mai vorbim de vreo participare a soldaţilor belaruşi la operaţiunea specială de pe teritoriul Ucrainei”, a declarat adjunctul ministrului Apărării, Viktor Gulevici, într-un comunicat. 

Ucraina acuză ţara vecină că plănuieşte să intre în război alături de Rusia. Liderul belarus Aleksander Lukashenko neagă acest lucru cu vehemenţă.

Forţele ruse au folosit Belarus ca bază din care au atacat ţinte din Ucraina cu avioane de vânătoare şi rachete.

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că aproximativ 500-600 de soldați ruși s-au predat vineri forțelor ucrainene. Zelenski s-a referit și la răpirea primarului din Melitopol, Ivan Fedorov – vezi mai jos, punctând: „Reținerea primarului din Melitopol este o crimă împotriva democrației”.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 5. În timpul convorbirii telefonice de astăzi cu omologii săi francez și german, Vladimir Putin, președintele Rusiei, a denunțat „violări flagrante” ale drepturilor omului din partea trupelor ucrainene. Potrivit comunicatului Kremlinului, Putin a enumerat „asasinate extrajudiciare ale opozanților”, „luări de ostatici – civili” și „încălcări ale armistițiilor de încetare a focului”. Președintele Rusiei le-a cerut lui Emmanuel Macron și Olaf Scholz să discute cu autoritățile de la Kiev pentru a înceta cu aceste „acțiuni criminale”.

Forțele rusești au distrus aeroportul de la Vassilkiv, situat la circa 40 de kilometri sud de Kiev, capitala Ucrainei. Un depozit de petrol din zonă, atins, a luat foc. 

De cealaltă parte, într-un nou mesaj video, Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei, a declarat că alte 31 de grupuri ale batalioanelor tactice din Rusia și-au pierdut capacitatea de luptă; în plus, 360 de tancuri aparținând Kremlinului au fost distruse. El a spus că, acum, rușii recrutează combatanți, aduc rezerviști pe front și apelează la mercenari pentru a depăși numărul militarilor ucraineni.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 4. Rusia a amenințat NATO că va viza convoaiele militare străine înainte de a intra în Ucraina. Deputatul rus Serghei Ryabkov a spus că Moscova a avertizat SUA că toate convoaiele de arme străine ar fi „ținte legitime pentru Forțele Armate Ruse.  

Este o nouă amenințare la adresa statelor NATO, mai ales a celor de pe flancul estic. România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Polinia și statele baltice sunt direct vizate de Rusia.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 3. Orașul port Nikolaev, situat în sudul Ucrainei, aproape de Odessa, a fost bombardat fără întrerupere azi noapte, fiind lovite și un centru pentru îngrijirea bolnavilor de cancer, și un spital oftalmologic. 

Sancțiunile impuse Rusiei pot duce la căderea Stației Spațiale Internaționale, a afirmat, astăzi, Dmitri Rogozin, șeful agenției spațiale ruse Roscosmos.

Alimentarea cu energie electrică a centralei de la Cernobîl a fost parțial restabilită, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). În momentul de față, dacă generatoarele funcționează, nu există pericol. 

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 2. Institutul pentru Studiul Războiului din SUA a anunţat că forţele terestre ruseşti care încearcă să încercuiască Kievul „au rămas în mare parte blocate în ultimele 24 de ore” pentru reaprovizionare şi realimentare.

„Operaţiunile ofensive necoordonate şi sporadice ale Rusiei împotriva marilor oraşe ucrainene susţin evaluarea Statului Major ucrainean conform căreia forţele ruse se confruntă cu probleme de moral şi de aprovizionare tot mai mari şi au pierdut iniţiativa”, a informat BBC. 

Armata rusă pare, de asemenea, să fie în mare parte blocată în jurul Harkovului

Ucraina a anunțat că o moschee în care se aflau 80 de civili a fost bombardată la Mariupol.

„Moscheea sultanului Suleiman Magnificul și a soției sale Roxolana (Hurrem Sultan) din Mariupol a fost bombardată de invadatorii ruși. Peste 80 de adulți și copii se ascund acolo din cauza bombardamentelor, inclusiv cetățeni din Turcia”, au informat autpritățile de la Kiev.

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE 1. Imagini din satelit au arătat că unităţile militare ruse continuă să se desfăşoare mai aproape de capitala Kiev şi să tragă focuri de artilerie spre zone rezidenţiale. 

Compania privată americană Maxar Technologies a spus că mai multe case şi clădiri erau în flăcări şi că sunt vizibile pagube pe scară largă şi cratere în localitatea Moschun, situată la nord-vest de Kiev.

Într-o altă imagine se puteau vedea şiruri lungi de maşini ce transportau persoane care au fugit din Kiev, iar o altă imagine arăta incendiile încă active pe Aeroportul Antonov.

Preşedintele ucrainean Vladimir a transmis un nou mesaj în care a vorbit despre rezistenţa armatei ucrainene, despre curajul soldaţilor, dar şi despre pierderile inamicului. Zelenski a cerut eliberarea primarului din Melitopol, acuzând Rusia că acţiunle sale vor echivala cu ale teroriştilor ISIS. Preşedintele s-a adresat direct militarilor ruşi, cărora le-a transmis că se pot salva, dacă predau armele şi pleacă acasă. De asemenea, le-a transmis mamelor din Rusia să nu-şi trimită copiii la război într-o ţară străină. 

…………………………………………………………………………………………………..

UPDATE. Serviciul de Protecţie al lui Vladimir Putin a descins la sediul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei, la Direcția Serviciului 5, şi a arestat 2 ofițeri de rang înalt. Aceștia ar fi generalul colonel Serghei Beseda, care conduce Direcția Serviciului 5 a FSB din 2009, precum şi pe adjunctul acestuia, Anatoly Bolyukh. În clipa de faţă, cei doi se află sub protecţie şi pază la domiciliu. Acuzaţiile oficiale sunt de corupție şi chiar luare de mită, însă, neoficial, potrivit unui jurnalist de investigații rus, Putin ar fi nemulțumit în legătură cu felul în care decurge operațiunea din Ucraina.

Biroul ONU pentru drepturile omului a comunicat că a primit „rapoarte credibile” cu privire la mai multe cazuri în care forțele din Rusia au folosit muniții cu dispersie în zone populate din Ucraina, adăugând că utilizarea nediscriminatorie a unor astfel de arme ar putea echivala cu crime de război.

…………………………………………………………………………………………………..

Numărul civililor uciși în orașul port ucrainean Mariupol, asediat de ruși, este de 1.582. Situația umanitară din oraș este dezastruoasă, după cum au completat cei din administrația de la Kiev. Mai multe tentative de evacuare a civililor au eșuat în ultimele zile, după ce rușii nu au respectat înțelegerile de încetare a focului.

Oamenii din Mariupol au urgentă nevoie de hrană, apă și electricitate. Ieri, un convoi venit din Zaporoje n-a reușit să intre în orașul port de la Marea Azov, așa cum a relatat Ukrinoform.

Ivan Fedorov, primarul din Melitopol, oraș din sudul Ucrainei, a fost răpit de soldați ruși. El a refuzat să coopereze cu inamicul, a informat Parlamentul ucrainean.

Sursa citată a menționat că Fedorov se afla într-un „centru de criză” pentru a se ocupa de chestiuni legate de aprovizionare. 

Jurnaliștii CNN aflați în orașul Dnepr, din centrul Ucrainei, au declarat că au auzit cel puțin două explozii și au observat ceea ce par a fi rămășițele unor tiruri antiaeriene, sâmbătă dimineață. Sirenele de raid aerian au început la ora locală 5.25 a.m. și continuă să sune.

În curs de actualizare.

CITEȘTE ȘI: RĂZBOI ÎN UCRAINA. ZIUA A 16-A. UPDATE 11. Trupele din Rusia întâmpinate de o rezistență puternică! Datele zilei…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare