Psiholog ucis prin tăierea gâtului / Suspectul de crimă este chiar cel care…
Un suspect a fost ridicat de polițiști în cazul psihologului din Satu Mare care a fost ucis aseară prin tăierea gâtului.
Anchetatorii din cadrul Poliției Satu Mare, coordonați de către procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marius Iancu, au reușit să îl identifice și să îl rețină pe cel care i-ar fi luat viața femeii de 48 de ani. Amintim că ea a fost omorâtă aseară, în apartamentul care îi rămăsese de la mama ei și pe care îl renova. Un meșter a sunat la 112 și a anunțat că a găsit-o pe femeie decedată. În realitate, chiar el ar fi omorât-o, conform presasm.ro.
Bărbatul (de circa 40 de ani) a sunat la 112 după orele 18.00, spunând că a găsit-o pe Luminița cu gâtul tăiat. Bărbatul locuia în apropiere și obișnuia să o viziteze des, alături de soția lui, pe victimă.
De altfel, varianta spusă polițiștilor și procurorilor de către criminal și de către soția lui, venită și ea la locul crimei, a început să se clatine din primele minute. Aceștia au susținut că au tot încercat să o sune pe Luminița încă de la primele ore ale zilei, doar că nu a răspuns. „Îngrijorat” de faptul că nu răspunde apelurilor repetate, bărbatul a intrat în apartament, unde a găsit-o pe victimă.
Doar că vecinii au auzit-o pe victimă strigând „Lasă-mă, lasă-mă”, în jurul orei 17.20, semn că femeia era în viață la acea oră și nu avea cum să nu răspundă unor eventuale apeluri telefonice. Și starea de nervozitate a bărbatului le-a atras atenția anchetatorilor. Luat la întrebări, el a cedat în cele din urmă și le-a spus oamenilor legii ceea ce a făcut.
Rămâne de văzut care a fost motivul crimei și dacă soția individului a fost sau nu implicată. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan, legat de banii ceruți pentru lucrările făcute.
Conform sursei citate mai sus, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și astăzi va fi propus spre arestare.
Vezi și: Psiholog găsit mort în casă, cu gâtul tăiat
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Dacă intr-adevar el a comis fapta, înseamnă că victima nu era așa de bună în meseria ei. După întâlniri repetate,nu si-a dat seama ce are ăla prin cap. O fi făcut parte din comisiile care le dau liber la distracție… Citeşte mai mult »
Corect.