Prinsă cu o armă semiautomată încărcată

Pușca a fost furată dintr-o casă din Brașov
Sâmbătă după-amiază, în jurul orelor 15.00, polițiștii de la Circulație au făcut o descoperire cel puțin bizară la o femeie care a încălcat o banală regulă în trafic: a trecut strada prin loc nemarcat. Aflându-se în timpul serviciului, agenții au oprit-o pentru legitimare pe Luana-Gabriela V., în vârstă de 36 ani, domiciliată în Brașov, după ce au zărit-o traversând strada prin loc nepermis, ținând strâns în mâna dreaptă o geantă de voiaj voluminoasă. Surpriza polițiștilor a fost pe măsură, când, la controlul bagajelor, au găsit o armă semiautomată, de vânătoare, marca Mosserberg, de calibru 12 mm, de producție SUA. Mai mult, pușca avea introdus și un cartuș pe țeavă, iar magazia armei era de asemenea încărcată, cu cinci cartușe, pe lângă o borsetă plină cu 47 de gloanțe potrivite, respectiv calibrul 12 mm. Luată la întrebări, femeia a spus că înainte cu câteva ore a intrat prin efracție într-o casă din Brașov, după escaladarea gardului ce înconjoară curtea imobilului, a pătruns în interior și a sustras arma și cartușele. Cercetările sunt continuate de IJP Brașov în acest caz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




