112

Primul admis la Academia Forțelor Aeriene BRAȘOV, dispărut în mare!

 

O tragedie a avut loc ieri după-amiază, în stațiunea Costinești. Un tânăr de 18 ani a dispărut în valuri sub ochii prietenei care a încercat disperată să îl salveze. Brăilean de origine, el absolvise Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza, cu media 9.51 și și-a oferit o binemeritată vacanță. La finele lunii, el reintra în cazarmă, dar la Brașov. Valentin Dragu fusese admis primul la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov, secția Aviație Naviganți – piloți MapN, cu media generală 9.41, la mare distanță de ceilalți 11 viitori colegi. 

Conform ziarului „Ziua de Constanța”, tragedia a avut loc în Golful Francezului din stațiunea Costinești. Însoțit de prietena sa, Valentin s-a urcat pe o saltea pneumatică și au ieșit pe mare. Valurile mari și curenții puternici i-au tras în larg, din ce în ce mai departe de țărm. La un moment dat, din cauza mării agitate salteaua s-a răsturnat și cei doi au ajuns în apă. Din păcate, numai fata știa să înoate. A încercat să-și țină prietenul la suprafață și a reușit o perioadă, dar nu a rezistat prea mult. Strigătele ei au fost auzite de un turist aflat pe mal, fost înotător de performanţă şi absolvent al unor cursuri de salvamar. Bărbatul n-a stat pe gânduri şi a sărit imediat să-i salveze pe cei doi tineri. „Mi-a spus să mă duc după el că ea ştie să înoate, m-am dus destul de mult în larg. Valurile foarte mari, nu am văzut nimic, m-am uitat după ea înapoi. O târâse marea înapoi, m-am dus să o salvez pe ea”, a relatat salvatorul la Pro TV.

Un alt martor – militar la ISU Bucureşti, aflat în concediu pe litoral – a intrat şi el repede în mare, să le vină în ajutor. „Am luat o saltea, am legat-o, am plecat pe val, am găsit o fată am adus-o la mal”, a povestit bărbatul, pentru aceeași sursă.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale ISU Dobrogea, ale Salvării, SMURD-ul și scafandrii militari care l-au căutat pe tânăr. La căderea întunericului, scafandrii au fost nevoiți să abandoneze căutările, din cauza curenților foarte puternici și a vizibilității reduse. Căutările au fost reluate azi-dimineaţă.

Citiți și:

COD ROȘU. Marea Neagră a ucis cel puțin cinci persoane


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button