112

Primar în atenția ANI pentru 4 milioane de lei în plus la AVERE

  • article_436133_1.jpg
 

Agenția Națională de Integritate a descoperit o diferență nejustificată de peste 4 milioane de lei (aproximativ 963.807 euro) între averea dobândită și veniturile realizate în perioada 2008-2011 de către Adrian Mladin, primar al comunei Jilava din județul Ilfov. Prin urmare, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel București, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către edil, în perioada exercitării funcţiei publice.

„De asemenea, în urma procedurilor de evaluare au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracţiunii de luare de mită de către Mladin Adrian, dat fiind faptul că mai multe depuneri de numerar efectuate de către diverse persoane fizice, în conturile bancare ale persoanei evaluate, sunt nejustificate”, se menționează într-un comunicat remis de Agenție. Astfel, a fost sesizată și Direcția Națională Anticorupție, pentru a se face cercetări. 

„Mladin Adrian a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”, au precizat reprezentanții ANI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button