112

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ajuns la DNA Braşov

 

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ajuns în urmă cu puțin timp la DNA Brașov. Acesta nu a făcut nici o declaraţie la intrarea în sediul instituție. Al doilea om în stat a fost citat în calitate de martor în dosarul retrocedărilor ilegale. În cadrul aceluiași dosar este cercetat și Gheorghe Sin, fostul consilier al președintelui Senatului. 
De asemenea, în dosarul instrumentat de procurorii brașoveni mai sunt cercetați prinţul Paul Lambrino, Remus Truică, avocatul Robert Roşu, Dan Andronic, Claudiu Mateescu, Marius Marcovici, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, Apostol Muşat, primar în Snagov la momentul comiterii faptelor, Nicolae Jecu, prefect în Snagov la momentul comiterii faptelor, Nicolae Dima, secretar în Primăria Snagov, dar şi Teodor Chiriac, director tehnic la Direcţia Silvică Ilfov.

Potrivit procurorilor anticorupţie, începând din anul 2006, Prinţul Paul i-a promis lui Remus Truică şi asociaţilor lui o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendica. 

citeşte şi: Al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, invitat mâine la DNA Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button