112

Pompieri de la ISU BRAȘOV, dislocați pentru misiunea în „infernul” din Grecia (Update – Galerie FOTO)

  • FB_IMG_1628261626464_290255.jpg
  • FB_IMG_1628261638847_290256.jpg
  • FB_IMG_1628261636551_290257.jpg
  • FB_IMG_1628261629056_290258.jpg
 

Peste 100 de pompieri români, dintre care 10 de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, vor acționa în următoarea perioadă în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație care fac ravagii de mai multe zile.

„ISU Brașov a dislocat pentru misiunea din Grecia o autospecială de stins incendii de pădure și un detașament format din 10 pompieri”, ne-a informat, la cerere, Dan Colniceanu, reprezentant al ISU Brașov.

Ieri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul elen.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile elene.

„Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel, acest modul va fi format din 112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale (6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă)”, au informat reprezentanții ISU Brașov.

Ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul elen prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Update:

Vedeți în galeria alăturată (foto 2 – 5) echipajele care au pornit spre Grecia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare