Pompier aflat în timpul liber, printre cei care au intervenit la incendiul din Săcele – jud. Brașov

Pompier aflat în timpul liber, printre cei care au intervenit la incendiul din Săcele, jud. Brașov, care a cuprins trei case.
„Spiritul de salvator nu are pauză. Nu ține cont de uniformă sau de program — este mereu prezent în sufletul celor care aleg să slujească semenii.
Un exemplu grăitor este cel al soldatului Fogaș Bogdan, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Brașov.
În timp ce se afla în timpul liber, deplasându-se spre casă cu motocicleta, Bogdan a observat un incendiu violent izbucnit la o locuință din municipiul Săcele.
Fără să stea pe gânduri, a tras imediat pe dreapta, a coborât și a alergat spre zona afectată. Incendiul se extindea rapid și cuprinsese deja alte două case din apropiere. În acel moment, în care flăcările amenințau să distrugă totul în calea lor, reacția sa promptă a făcut diferența.
S-a alăturat colegilor care interveniseră deja la fața locului, a ajutat la alimentarea autospecialelor cu apă și a contribuit activ la desfășurarea operațiunilor de stingere. Totul, fără a fi în misiune, doar din convingere și din spirit de solidaritate.
Intervenția lui Bogdan este o dovadă vie că a fi pompier nu se termină odată cu tura — este o misiune continuă, o alegere de a fi mereu acolo pentru ceilalți.
Felicitări, Bogdan! Ai dat dovadă de curaj, implicare și profesionalism!”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.
Vezi și: Apel umanitar după incendiul din Săcele, județul Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

