Polițiștii TF sunt cu ochii pe cerșetorii din trenuri

Garniturile de pe relația Sighișoara – Brașov sunt „periate” zilnic
În încercarea de a diminua fenomenul cerșetoriei și a călătoriei frauduloase, polițiștii de la Transporturi Feroviare Brașov au intensificat în ultimul timp raziile în gări și trenuri.
Doar în trei zile au fost depistați peste 150 de călători frauduloși și, pentru că nu aveau bani să achite contravaloarea cursei cu trenul, mai mult de 50 de minori au rămas la domiciliul din zonele rurale, împreună cu părinții acestora, ce intenționau să cerșească în municipiul Brașov. În plus, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.850 de lei.
„Toți cei care călătoresc fraudulos cu trenul, din comunele învecinate municipiului, vin și cerșesc, cetățenii orașului fiind deranjați în mod vădit de prezența în stradă a persoanelor din această categorie. Acest lucru a impus o intervenție hotărâtă a organelor abilitate. Astfel că acțiunile începute în 28 iunie vor fi continuate până pe 4 iulie, cu efective mărite, pe trenurile de persoane care circulă pe relația Sighișoara – Brașov și retur. Nu doar cerșetorii sunt vizați, ci și cei care tulbură liniștea și ordinea publică sau distrug bunurile materialului rulant”, ne-a declarat șeful Secției Regionale de Poliție TF Brașov, comisarul-șef Ion Trocaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




