112

Polițist judecat după ce a ajutat un inculpat să fugă din țară

 

Un agent de poliție a fost trimis în judecată pentru luare de mită, favorizarea infractorului, fals intelectual și fals privind identitatea, după ce i-a procurat unui inculpat un buletin falsificat, ca să poată fugi din țară.

Totul a început în 2010, când B.N. a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de criminalitate organizată și, după o perioadă de stat în arest preventiv, a fost eliberat cu interdicția de a părăsi localitatea (Bolintin Vale). Atunci, „pe fondul intenţiei de a fugi din ţară, inculpatul B.N. l-a contactat, prin persoane interpuse, pe agentul de poliţie căruia i-a solicitat sprijinul în scopul procurării unor documente de identitate false. În urma acestei solicitări, agentul a eliberat o carte de identitate pe numele unei persoane reale, cu aplicarea fotografiei inculpatului B.N., document în baza căruia acesta și-a obţinut și pașaport simplu”, au informat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu. 

Pentru buletin, polițistul din cadrul Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bolintin Vale a primit, în două tranșe, 5.000 de euro și 8.000 de lei.

Cu ajutorul documentelor false, B.N. a reușit să fugă în Germania, unde a comis și alte infracțiuni (clonarea de carduri și sustrageri ilicite de numerar), fiind prins și încarcerat în Penitenciarul ESSEN.

În urmă cu două luni, el a fost predat autoritățior judiciare române și a fost închis în Penitenciarul Giurgiu. În acest dosar, B.N. a fost trimis în judecată pentru dare de mită și fals privind identitatea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google