Poliţist condamnat DEFINITIV după un ACCIDENT MORTAL!
Un poliţist care a fost implicat într-un accident mortal a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare, având termen de supraveghere de trei ani. Sentinţa a fost dată la Curtea de Apel Suceava. Potrivit stiri.botosani.ro, judecătorii au stabilit că poliţistul, de loc din Botoşani, a avut 30% culpă, iar victima a avut 70% culpă. Accidentul pentru care a fost judecat agentul a avut loc în iulie 2011. Inculpatul conducea un autoturism marca Dacia Solenza pe DJ 292, pe direcţia Dorohoi – Corlăţeni, când, în localitatea Broscăuţi, a acroşat cu partea lateral-dreapta faţă un bărbat de 80 de ani, din localitate, care se deplasa, ca pieton, pe partea stângă a drumului public. Bătrânul a fost aruncat de pe parbriz într-un şanţ, murind pe loc.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.